Aducem psihoterapia mai aproape de tine

„Nebănuite sunt căile Universului”. Cum îți scoate el îl cale persoane care devin dragi și apropiate, ca niște surprize plăcute, la care nu te aștepți dar de care, fără să știi, ai nevoie.

Așa s-a întâmplat și cu mine și Iolanda (www.iolandabadea.com). Povestea noastră începe demult, fiind colege cam peste tot pe unde se putea pe plan profesional.  În iunie 2020 ni s-a intersectat și planul personal, iar relația noastră a căpătat forme noi, mai complexe și mai hrănitoare, mai ales emoțional.

Așadar, cu forța proaspătă dată de starea de bine, combinată cu dorința de a contribui la sănătatea psihică și emoțională a celorlalți, și nevoia de a contribui semnificativ la comunitatea din care facem parte, folosindu-ne de resursele de care dispunem, am dat naștere unui nou proiect. Noi l-am numit Vrei să vorbim despre asta?.

Aducem psihoterapia mai aproape de tine este motto-ul nostru, foarte sugestiv pentru rolul canalului de Youtube, unde te așteptăm cu mare drag.

Până acum am reușit să filmăm 4 episoade, după cum urmează:

Desigur, peisajul nu este nici de departe complet fără tine, privitorul. Tu ești cel mai în măsură să ne transmiți cât din ceea ce facem acum e util, unde ar fi bine să mai ajustăm, ce ne lipsește dar și ce facem bine. Obișnuiesc să spun mereu că psihoterapia este o muncă de echipă, unde feedback-ul (în ambele sensuri) este vital. Fără a ne asigura că suntem pe drumul cel bun, consultându-ne unii cu ceilalți, riscăm să ocupăm tot spațiul relației dintre noi, iar dialogul să devină monolog iar în loc de conectare să trăim singurătate.

Ceea ce eu, personal, îmi doresc pentru proiectul nostru, e să fie cu #inspirație la ambele capete, să ne îmbogățim împreună, fiecare cu ce are nevoie.

În acest sens, îți solicit și apreciez feedback-ul, subscribe-ul, comentariile sau ideile despre filmări viitoare și, dacă nu ne vedem în cabinet, atunci să ne regăsim cu bine chiar și așa, virtual, pe Youtube.

Previous
Previous

Munca de acasa si granitele difuze

Next
Next

Somnul si simptomele de ADHD